Soke Mihai Botez 9Dan Ju-Jitsu, 9Dan Judo, s-a născut pe 31 mai 1922 la Oradea. A învăţat judo în lagărul american de la Chalon, de lângă Paris, de la ofiţerii japonezi, italieni şi germani. Datorită abilităţilor sportive şi a calităţilor deosebite, românul i-a impresionat le-a intrat la inimă americanilor după ce a câştigat, printr-o înţelegere, o ladă de ciocolată.
În faţa unei maşini Jeep, care se apropia cu viteză de el, a făcut un salt peste maşină, neavând nici o zgârietură.
Observându-i calităţile remarcabile, un ofiţer japonez, un neamţ şi un italian care ştiau judo l-au luat ca discipol, fiind miraţi de uşurinţa şi rapiditatea la învăţătură pe care le dovedea „Micael”, cum îi spuneau ei lui Mihai Botez.
Între anii 1948 şi 1952 a fost campion naţional absolut de gimnastică, fiind component al lotului naţional de gimnastică până în 1961. La Sibiu în concurs a făcut istorie şi a câştigat tot: individual compus, paralele, sărituri, sol şi inele. În 1952 a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki, iar în 1954 s-a clasat între primii 10 sportivi în proba de sărituri în lungime a Campionatului Mondial de la Roma.
În 1956 a înfiinţat prima secţie de judo oficială din România, la Clubul Sportiv „Vagonul” Arad. În 1968, la înfiinţarea Federaţiei Române de Judo, a fost numit Preşedintele Comisiei pentru acordarea centurilor negre. În 1974 a devenit primul român care a obţinut titlul de antrenor emerit în judo. Mişa baci, aşa cum era cunoscut, deţinea centura neagră de 9 Dan la judo şi cu 8 Dan la jiu-jitsu.
Mihai Botez a participat şi la competiţiile sportive de veterani,unde a obţinut patru medalii de aur şi una de argint. În 2008, în Belgia, la vîrsta de 86 de ani, a luat medalia de aur ultima dată. În anul 2004 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad.
Mihai Botez a scris câteva cărţi despre autoapărare şi a realizat într-un cadru excelent mai multe expoziţii de fotografie în Arad, care au fost studiate în detaliu şi admirate cu ochiul profund şi unic al artei. S-au scris impresii distinse în Cartea de aur despre artistul, maestrul şi antrenorul emerit Mihai Botez.
Detaliem faptul că Mihai Botez a fost un om cu suflet mare de profundă sensibilitate care, în fiecare an, mergea câte două săptămâni în munţi unde respira aer curat, se odihnea şi se refăcea în liniştea munţilor creaţi de Dumnezeu.
Mihai Botez, cel mai bătrân campion mondial din lume, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani pe 9 decembrie 2011. Părintele artelor marțiale din România și-a trăit cei mai mulți ani din viață la Arad, aici unde discipolii continuă să-i evoce amintirea.